vineri, 5 martie 2010

O altă filă cu gânduri



..şi te plimbi pe străzi, încet şi singur, şi în minte îţi apar diverse imagini, iar în suflet, diverse sentimente. Şi parcă oamenii se dizolvă în jurul tău, maşinile nu-şi mai aud claxoanele, iar clădirile îşi estompează cenuşiul apăsător. Şi în întergul amalgam, te distingi doar tu. Tu-cu problemele şi gândurile tale, tu-cu visele şi speranţele tale, tu-singur şi liber de oricine şi de orice. Tu-care plângi şi râzi, tu-care asculţi liniştea nopţii, dar uneori îţi vine să urlii de dor, tu-care iubeşti.
Şi trecutul îşi face foarte bine auzit ecoul, iar pe măsură ce înaintezi cu gândul spre el, te prinde, te ţine de mână şi pare a nu-ţi mai da drumul. Sau poate tu eşti cel care se agaţă de el. Şi, uitându-te în urmă, îţi place ceea ce vezi. În proporţie de minim 70%. Zâmbeşti, desigur, focalizând anumite chipuri, pe care ţi le-ai dori totuşi în prezentul tău. Pentru că oamenii întruchipează, până la urmă, cea mai importantă dualitate: cu ei şi pentru ei te bucuri, împreună cu ei şi din cauza lor suferi, pentru ei şi împreună cu ei îţi faci speranţe, împreună cu ei şi din cauza lor verşi mii şi mii de lacrimi.
Ei nu vor ştii, poate, niciodată că ai simţit asta în plimbarea ta citadină, în mixul tău de gânduri şi sentimente, în această discuţie purtată cu tine însuţi care, însă, se va sfârşi aici.
..şi iţi ridici atunci privirea şi toare revin la normal: trecătorii roiesc în jurul tău, maşinile îşi fac auzite claxoanele, iar cenuşiul clădirilor reapare.

Surâzi şi măreşti pasul pentru că deja ai întârziat.

Notă: a se citi această postare cu melodia de mai sus pe fundal. Eu aşa am scris-o. :)