Iepuraşul îşi făcea lucrarea de licenţă şi tare mai era minunată toată pădurea. Curioasă, vulpea apare în zonă şi îl întreabă:
-Ce faci, iepuraşule, despre ce scrii tu acolo?-Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraş.
-Hahahaha! Păi cum o să mănânce un amărât de iepuraş o vulpe??? Poate invers!
-Cercetare ştiinţifică, vulpeo! Dacă nu crezi, te aştept diseară la vizuină!
Dimineaţă, pădurea era uimită de mirare: în faţa vizuinei, pielea vulpii era întinsă la uscat. Curios, lupul apare şi el la iepuraş şi îl întreabă:
-Despre ce scrii tu acolo, iepuraşule?
-Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licenţă. Studiez cum e mâncat lupul de către iepuraş.
-Hahahaha! Cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare ca mine?
-Asta e cercetare ştiinţifică serioasă, lupule! Dacă nu crezi, ne vedem diseară la viziună!Dimineaţă, stupoare mare în toată pădurea: pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii.
Nemairezistând, ursul o apucă şi el spre iepuraş şi îl întreabă:
-Despre ce mai scrii tu acolo, iepuraşule?
-Sunt deja la etapa în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraş.
-Hahahahahahaha, hohohohoho!!! Ce tot spui acolo, pricăjitule? Cum o să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?
-Nu crezi?! Aceasta este o cercetare ştiinţifică, nu e o glumă! Vino diseară la vizuină şi ai să te convingi!
În dimineaţa următoare, toată pădurea era şocată: pielea ursului, cu bucăţele de carne sfâşiată pe ea, era întinsă la uscat lângă cea a lupului şi cea a vulpii.După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră unde văzuseră cu ochii, iepuraşul iese din vizuină, de gât cu leul, care îi spune râzând:
-Ai văzut, iepuraşule? Ce îţi spuneam eu? Tema nu contează, contează îndrumătorul de proiect!
...pentru că se potriveşte prea bine cu statutul nostru universitar din acest an şi pentru că se aplică deseori: scopul scuză mijloacele dar, uneori, contează mult mai mult culisele produsului finit.
